Promovare Gratuita - Top123

Starețul Tadei: "O viață curată spune
mai multe decât orice cuvânt

 


Între părinții îmbunătățiți duhovnicește ai secolului trecut, istoria Bisericii din Serbia consemnează numele unui ieromonah român, puțin cunoscut în stânga Dunării, însă cu mare faimă în răsăritul Serbiei. Este părintele Tadei, născut în 1914 în satul Vitovnița, care vine să dovedească, dacă mai era nevoie, prezența populației românești situată în zona Timocului și mărturia unei conștiințe ortodoxe curate, deschise, binevoitoare față de frații sârbi sau ruși, ultimii retrași aici în urma Revoluției din 1917.

Augustin PĂUNOIU

Crescut într-o familie de țărani evlavioși, Toma (numele de botez al părintelui Tadei) a urmat clasele primare, absolvind apoi Școala de Comerț și Meserii din Petrovaț. Îmbolnăvindu-se foarte grav de plămâni pe la 15-16 ani, a hotărât ca restul vieții să-l închine lui Dumnezeu. Așa a intrat ca frate la Mănăstirea Gorniak. Dorind o viețuire mai duhovnicească, a cerut binecuvântarea să meargă la Mănăstirea Milkovo, unde erau foarte mulți părinți ruși, între care ucenicii starețului Ambrozie de la Optina. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a avut mult de suferit. Trupele de ocupație germane, italiene, bulgare și albaneze au arestat multe persoane, în special pe clerici despre care se credea că sunt organizatori ai revoltei împotriva ocupanților.

"Să nu-ți fie teamă, căci pe mulți încă va trebui să mângâi și să întărești!"
Părintele Tadei a fost arestat. "Erau vremuri grele, când numai pentru un singur cuvânt sau ordin nerespectat se putea înălța asupra omului umbra morții. În închisoare stăteam întins pe o scândură îngustă. Mă gândeam că nu voi mai ieși viu de aici. Căzusem în deznădejde. Cum ședeam muncit de aceste gânduri, într-o clipă s-a arătat înaintea mea un ostaș înalt, cu panglică aurită, așezată cruciș pe piept. În mâini ținea un sul și mă privea. A desfăcut sulul și mi-a zis: "Privește, ia aminte la hartă! Și mi-a arătat pe hartă Serbia. Să nu-ți fie teamă, căci pe mulți încă va trebui să mângâi și să întărești. Ai priceput?" În celulă mai erau doi deținuți. Dar nu văzuseră nimic. Părintele Tadei avusese o vedenie. Îl vizitase un înger.

Crucea stăreției
Nu după mult timp a fost eliberat și trimis la Patriarhia din Peci, unde era nevoie de slujitori. Acolo a fost așezat ca egumen. A început aici deprinderea Rugăciunii inimii. Pentru calitățile lui, a fost pus după aceea stareț la Mănăstirea Pokainița. Nu era foarte încântat de această ascultare. "Stăreția, mărturisea el mai târziu, mi-a fost întotdeauna greu de purtat, căci trebuia să-mi alipesc gândurile de grija pentru cele materialnice, pentru obște și oameni". Dar a primit mustrare în vis de la Hristos, Care purta epitrahil, omofor, iar deasupra lui încă un epitrahil. Domnul i-a spus: "De ce te lupți, câtă vreme nu ai ascultare? Peste tot unde ai fost pus stareț M-ai supărat cu stăruințele tale să fii dezlegat de aceasta. Să nu mai faci asta! Să știi că orice ascultare primită trebuie împlinită cu multă dragoste, râvnă și însuflețire, fără să bagi în seamă pizma și răutatea celor din jur". Atunci Hristos a pus epitrahilul pe grumazul lui, zicând: "Aceasta este crucea pe care trebuie să o duci".
În Iugoslavia, viața de după război nu a fost una ușoară. Tututor celor care veneau la el pentru sfat, părintele Tadei le spunea să își pună în primul rând nădejdea în Dumnezeu, pentru că "atâta vreme cât mai avem vreun reazem oarecare în lumea aceasta, Îi dăm Domnului prea puțină încredere. Trebuie să răbdăm multe dureri ale inimii, pentru ca sufletul nostru să se slobozească de legăturile rele ale cugetului nostru. Astfel, sufletul pricepe că orice reazem al său de pe pământ nu înseamnă nimic, și zice: "Nu am pe nimeni care să mă înțeleagă". Sufletul nostru caută dragostea statornică. Așa ceva nu se află pe pământ. Numai Domnul ne poate mângâia".
Șederea oamenilor pe pământ reprezintă împlinirea unui canon de pocăință. Nu prin faptul că ne plângem întruna de ceva Îl supărăm pe Dumnezeu. Îl supărăm atunci când păcătuim, nu când ne întoarcem către Dânsul ca spre ruda noastră cea mai apropiată.

Aproapele, criteriul iubirii față de Dumnezeu
Pe când era monah tânăr, Tadei învățase de la duhovnicul său, arhimandritul Ambrozie, modul în care diavolul atacă sufletul omului, cum aduce tulburare și dezbinare în obștile călugărilor. De aceea cerea blândețe și smerenie în relațiile dintre oameni, pentru că "Dumnezeu locuiește tainic în fiecare suflet și pretutindeni odihnește. Iar felul în care ne purtăm cu aproapele este felul în care ne purtăm cu Dumnezeu. E limpede că nu suntem pe calea cea bună dacă ne purtăm cu dragoste față de cei ce au dragoste pentru noi, iar celor care ne urăsc le întoarcem cu aceeași măsură. Nu se cuvine să împărțim oamenii: acesta îmi este simpatic, acesta antipatic, căci atunci intrăm în război cu cealaltă persoană, chiar dacă în afară nu i-ați dat nici un prilej, nici prin cuvinte, nici prin fapte".
La mănăstire nu a putut rămâne însă mult timp. Multe parohii rămăseseră fără preoți, iar părintele Tadei primește o nouă misiune: slujirea în bisericile de mir sârbești. Astfel a ajuns să fie cunoscut de mulți oameni, pe care i-a povățuit cum a putut mai bine spre aflarea mântuirii. Îndemna ca omul să se ostenească a fi, întotdeauna, cu orice preț, într-o stare sufletească bună, să fie neîncetat cu duhul plin de bucurie, pentru că duhurile din văzduhuri vor să fim necontenit triști.

Smerenia, cheia bunei înțelegeri
Părintele Tadei se mâhnea de multe ori pentru scăderea credinței oamenilor și a lipsei înțelegerii între ei. Atât a părinților, cât și a copiilor. Fiindcă școala educă abstract, rațional, familia trebuie pusă pe primul loc. Acolo începe copilul să vadă întâia oară cum se comportă părinții între ei și apoi cu el. "Atunci când copilul greșește cu ceva, mama sau tata, de obicei îl bat. Dar bătaia nu este un mijloc prin care copilul să fie învățat a fi ascultător. Poate, uneori, este nevoie și de ea, dar să fie întotdeauna din iubire, iar copilul să simtă dragoste, să simtă că nu ești mânios. Dacă vrei să îndrepți pe cineva, să îl povățuiești, trebuie mai întâi ca tu însuți să te smerești. Când vrei, cu orice preț, ca lucrurile să fie așa cum crezi tu, atunci nu iese nimic. Crește doar împotrivirea". Acestea erau cuvintele lui.
În ceea ce privește duhovnicia, același părinte povățuia că toți avem nevoie de modele, pilde de viață, căci prin aceasta se poate spune mai mult decât prin cuvinte. Când avem în față un exemplu de viețuire, un om liniștit, bun, care nu se vatămă când este ocărât, atunci și cei din jurul lui doresc să fie asemenea lui. Puterea acestui om este pilda vie de viețuire pusă înaintea ochilor. "Printr-o viață curată se spun mult mai multe decât prin cuvinte."
Despre puterea cunoașterii puse de Dumnezeu în om, starețul Tadei spunea că aceasta este un dar făcut de Creator omului, pe care omul îl poate folosi în folosul său spre paguba lui. "Dumnezeu nu a dăruit nimic spre pagubă, ci numai spre bine, însă voia cea stricată a omului care a pierdut frica lui Dumnezeu a prefăcut în rău binele dăruit de Părintele ceresc oamenilor. Aceasta este pricina din care suferim și ne chinuim în lumea aceasta".
Starețul Tadei a părăsit lumea aceasta în 2003. Toți cei care l-au cunoscut au simțit că stau de vorbă cu un sfânt. Canonizarea acestui mare părinte contemporan cu noi rămâne doar o chestiune de timp.

Împărăția dinlăuntrul nostru
"Rolul creștinilor este să curățească atmosfera și să lărgească împărăția lui Dumnezeu. Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cerești în noi, căci de vom pierde împărăția lui Dumnezeu dinăuntru, nu ne vom mântui nici noi, nici cei din jurul nostru. Cel ce poartă înlăuntrul său împărăția lui Dumnezeu, acela o va împărtăși nevăzut și celorlalți. Oamenii vor fi atrași de pacea și căldura noastră, vor dori să fie împreună cu noi și, treptat, viața lui Dumnezeu va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să le vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvorî din noi chiar și atunci când tăcem sau vorbim despre cele mai obișnuite lucruri; acesta strălucește din noi chiar și fără să ne dăm seama. În cel lipsit de ascultare nu se va sălășlui Împărăția lui Dumnezeu, căci acesta va vrea întotdeauna să se facă voia lui și nu voia lui Dumnezeu. Or, în împărăția lui Dumnezeu nu sunt cu putință împărății întru împărăție. Asta au vrut "duhurile căzute" și de aceea au căzut de la Domnul, Împăratul Slavei. Este o vorbă în popor: "Cine ascultă de alții, degrab se folosește". Cel care ascultă acela este smerit. Îndată ce ne împotrivim, observăm cum vrăjmașul ajunge să ne conducă viața". (Starețul Tadei - "Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața")
Sursa: Ziarul Lumina
Foto: www.crestinortodox.ro

[sus]

 
               
Copyright Parohia Vărzaru. Toate drepturile rezervate. Web master: tavy_dum@gmail.com.com