Înapoi    
 

FAMILIA CREȘTINĂ - SPERANȚA ROMÂNIEI

+ DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE


1. Criza familiei în Europa
Totdeauna au existat crize în familie. Astăzi însă familia naturală, tra­dițională se află în criză, în mutație spre un viitor confuz și incert, în toată Europa, astfel încât criza familiei este percepută ca simptom al crizei civi­lizației occidentale, o criză a societății contemporane însăși.
Statisticile demografice arată că în Europa scade numărul căsătoriilor în Uniunea Europeană: 5 căsătorii la 1000 persoane) și crește numărul di­vorțurilor, mai ales în Europa occidentală. Copii mai puțini, iar bătrâni mai mulți: un continent care îmbătrânește și care nu prezintă semne majore de dinamism demografic - aceasta este imaginea actuală a Europei.
Cauzele sunt multiple și complexe: mutații de ordin cultural, tehnic, ideologico-pragmatice accelerează fenomenul de secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vieții și intensifică în mod alarmant mentalitatea indivdualistă exacerbată, mercantilă, narcisistă și nihilistă. Absența idealului pe termen lung și a valorilor creează adesea în om sentimentul vidului, al singurătății și al abandonului, determinând mulți oameni să se refugieze în practica drogului, a violenței, în sectarism și suicid.
La criza aceasta de ordin spiritual din Europa occidentală se mai adaugă în. Europa centrală și răsăriteană, în fostele țări cu regim comunist și alți factorinegativi care lovesc în familie: sărăcia, șomajul, sectele prozelitiste, violența, nesiguranța zilei de mâine, emigrarea spre țări mai bogate.
În România, criza familiei se manifestă și în abandonul copiilor și în K-andonul părinților, a copiilor rămași acasă ai căror părinți sunt plecați în străinătate pentru un loc de muncă, în numărul mare de avorturi și chiar o creștere a numărului divorțurilor, creșterea violenței în familie și creșterea ielincvenței juvenile.
Cauzele economice și mutațiile specifice perioadei de tranziție spre capitalism explică doar în parte acest fenomen. Nu trebuie uitat că în parte criza spirituală a familiei în România se datorează și secularizării impuse de regimul comunist prin faptul că educația copiilor și tinerilor, adulții de astăzi, a fost un monopol al Statului, iar părinții n-au avut posibilitatea să educe suficient copiii și tinerii în credința creștină, ateismul fiind ideologia oficială în toate instituțiile de învățământ, iar dimensiunea creștină a familiei s-a menținut mai mult în virtutea tradiției liturgice și sacramentale decât în virtutea educației sistematice creștine sau a unei pastorații elaborate.


2. Speranțe pentru depășirea crizei
a)  Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei
Criza familiei de astăzi nu poate fi totuși mai puternică decât binecuvântarea lui Dumnezeu - Creatorul, Care a zis: "Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!" (Fac. 1, 28). în ciuda multor păcate și primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuși familia a fost instituția cea mai stabilă în istorie. În acest sens, deja în antichitate, cum arată Aristotel, familia era recunoscută ca fiind instituția socială primară și fundamentală, anterioară și superioară Statului, contribuind în mod eficace la bunăstarea societății însăși (Etica nicomahică VII, 12, 18).
În plus binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hrist la nunta de la Cana, când a transformat apa în vin, la solicitarea Maicii D nului - icoana Bisericii rugătoare - de a ajuta o nouă familie în nevoie, constituie pentru noi o puternică bază a speranței creștine. Hristos care a schimbat apa în vin poate schimba criza într-o speranță nouă, poate aduce bucurie acolo unde amenință lipsurile și tristețea. Noi însă trebuie să-L rugăm, să-I spunem Lui ce lipsește cu adevărat familiei astăzi și să spui familiei creștine în criză că de fapt criza ei cea mai profundă este insuficienta ei deschidere spre ajutorul lui Hristos și al Maicii Domnului în organizarea însăși a vieții conjugale. Cu alte cuvinte, este vorba despre insuficienta cultivare a sfințeniei sau sacramentalității familiei. Minunea din Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu care produce comuniune și bucurie în societate, nu ca drept ce trebuie cucerit în spirit individualist - egoist.

b)   O altă sursă de speranță este efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradițională, universală și de a rezista în fața unor "modele" noi de familie, în care relația normală bărbat-femeie este considerată ca ceva depășit.
În acest sens, criza familiei în Occident a suscitat în diferite Biserici, mai ales în Biserica Romano-Catolică o intensă reflecție teologică și o activitate pastorală intensă privind familia. Cu toate acestea, se recunoaște că mai sunt multe de făcut.
O cooperare ecumenică în fața problemelor cu care se confruntă familia creștină în România s-a manifestat și în Conferințele Bisericilor din România organizate cu sprijinul organizației World Vision la București în oc­tombrie 1998 și iunie 2000, și la Iași, în noiembrie 2000. Nu trebuie uitate nici eforturile naționale și internaționale făcute în România în favoarea copiilor și a familiei din 1990 încoace.
De asemenea, este din ce în ce mai necesar un răspuns creștin comun la probleme noi, ca: eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică (implantul de celule embrionare, fecundarea in vitro, procrearea prin diso­ciere parentală, maternitatea de împrumut, clonarea), avortul, unirile libere ca alternativă la familia tradițională, căsătoriile între persoane de același gen etc. Reflecția teologică, științifică și etică a unor Biserici poate ajuta și alte Biserici în formarea unei atitudini comune în societatea secularizată de azi.

c) Cooperarea Stat-Biserică (Biserici) este o altă sursă majoră de speranță.
Deja reintroducerea religiei în școală, integrarea învățământului teo­logic, liceal și universitar în rețeaua de stat, specializarea în teologie - asistență socială, prezența preoților de caritate în diferite instituții ale Statului, armată, spitale, penitenciare - reprezintă un potențial important pentru o cooperare fructuoasă în rezolvarea multor probleme de ordin spiritual, mo­ral, pastoral și social cu care se confruntă familia contemporană.
Desigur este necesară consultarea și cooperarea dintre Stat și Biserică în domeniul legislației privind familia, în domeniul educației copiilor și tinerilor, în domeniul asistenței sociale privind copiii și părinții cu copii mulți sau cu probleme majore de ordin social. Este nevoie de programe și proiecte de cooperare a Bisericii cu diferite instituții de resort ale Statului atât pe plan local, regional, cât și național.
În interiorul Bisericii noastre, pentru ca speranța să devină un dar cul­tivat și roditor, sunt necesare, la nivel de parohie și eparhie, programe de cateheză și asistență pastorală a copiilor și familiilor în criză, cicluri de cateheze pentru pregătirea tinerilor pentru căsătorie, cateheze pastorale pentru tinerii căsătoriți și pentru părinții lor, astfel încât pregătirea pentru căsătorie să nu se reducă doar la frumosul ceremonial al cununiei. Este necesar un program de cateheză pastorală pentru nași pentru a-i implica în susținerea continuă a familiilor pe care le cunună. Prin toate aceste pro­grame trebuie afirmată și cultivată sfințenia căsătoriei, organizată solidaritatea în familie și între familii, afirmată demnitatea maternității, apaternității, a filiației și a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu ce tre­buie cultivate.
Trebuie înțeleasă mai profund și cultivată mai mult legătura sfântă care există între taina familiei și taina Bisericii, între taina copilului și taina per­soanei, de vreme ce, pentru a fi Om adevărat, Dumnezeu-Fiul S-a născut din femeie și a intrat în istorie ca și copil. Toți termenii de bază în Biserică sunt împrumutați din familie: părinte spiritual, mamă sau maică spirituală, frate și soră spirituală, fiu și fiică spirituală, chiar și în domeniul vieții mon­ahale. De aceea, fără taina familiei nu poate fi înțeleasă nici taina Bisericii, și fără taina Bisericii nu poate fi înțeleasă nici taina familiei. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Hristos și Biserică, dintre Dumnezeu și umanitate. De aceea, taina familiei poartă în ea taina mântuirii și a vieții veșnice ("Extra familiam nulla humanitas"). Niciodată familia nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psiho­logic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decât toate acestea laolaltă și le transcende, pentru că are vocația de a fi în lume icoana iubirii divine veșnice.

Înapoi

 
   
 
   
       

   
         
         
       
         
Copyright Parohia Vărzaru. Toate drepturile rezervate. Web master: tavy_dum@gmail.com.com