Promovare Gratuita - Top123

Plângerea lui Adam

Sfântul Siluan Atonitul

Adam, parintele intregii lumi, a cunoscut în rai dulceata iubirii lui Dumnezeu și de aceea, atunci cand pentru pacat a fost izgonit din rai și a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic și cu geamat mare suspina în toata pustia. Sufletul lui era chinuit de un gand: "Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc". Nu-i parea rau atat de rai și de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care în fiece clipa și nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.

Asa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, dar mai apoi a pierdut harul, face experienta chinului lui Adam. Sufletul e bolnav și ii pare tare rau atunci cand intristeaza pe Domnul Cel Preaiubit.
Adam tanjea pe pamant și suspina cu amar, și pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu și graia:
"Sufletul meu tanjeste dupa Domnul și Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel și linistit, și vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, și el tulbura și chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu și nimic de pe pamant nu ma poate veseli, și sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul și sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut și sufletul meu se chinuie dupa El, și de multimea intristarii plang cu suspine:
Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!"
Asa hohotea Adam și lacrimile lui curgeau de pe fata lui pe piept și pe pamant, și toata pustia rasuna de gemetele lui; dobitoacele și pasarile taceau lovite de durere și plangeau, iar Adam hohotea, caci pentru pacatul sau toate au pierdut pacea și iubirea.
Mare a fost intristarea lui Adam dupa izgonirea din rai, dar cand a vazut pe fiul sau, Abel, omorat de fratele sau, Cain, intristarea lui s-a facut și mai mare, și cu sufletul chinuit de durere hohotea și gandea: "Noroade vor iesi și se vor inmulti din mine și toate vor suferi și vor trai în dusmanie și oamenii se vor ucide unii pe altii". și aceasta intristare a lui era mare, ca marea, și o poate intelege numai cel al carui suflet a cunoscut pe Domnul și stie cat de mult El ne iubeste.
Si eu am pierdut harul și strig impreuna cu Adam:
"Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie și iubire."
O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te cauta neincetat, ziua și noaptea, și striga:
"Tanjesc dupa Tine, Doamne, și cu lacrimi Te caut.
Cum sa nu Te caut? Tu mi-ai dat sa Te cunosc prin Duhul Sfant, și aceasta cunoastere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu sa Te caute cu lacrimi."
Adam plangea:
"Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti, nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca am intristat pe Dumnezeu. și daca Domnul m-ar aseza din nou în rai, chiar și acolo as suferi și as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc."

Dupa izgonirea din rai, Adam s-a imbolnavit cu sufletul și de intristare a varsat multe lacrimi. Tot asa, orice suflet care a cunoscut pe Domnul tanjeste dupa El și spune:
"Unde esti Tu, Doamne? Unde esti Tu, Lumina mea?
De ce Ti-ai ascuns fata Ta de la mine? De multa vreme sufletul meu nu Te mai vede și tanjeste dupa Tine și Te cauta cu lacrimi."
"Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai vad în sufletul meu? Ce-L impiedica sa vieze în mine? Iata ce: nu este în mine smerenia lui Hristos și iubirea de vrajmasi."
Dumnezeu este iubire nesaturata și cu neputinta de descris.
Adam mergea pe pamant și de multele sale suferinte plangea din inima, dar cu mintea se gandea la Dumnezeu; și cand trupul lui era neputincios și nu mai putea varsa lacrimi, chiar și atunci duhul lui ardea dupa Dumnezeu, pentru ca nu putea uita raiul și frumusetea lui; dar, mai mult decat orice, Adam iubea pe Dumnezeu și insasi aceasta iubire il atragea cu putere spre El.
"O, Adame, scriu despre tine, dar tu vezi: mintea mea slaba nu poate intelege cum tanjeai dupa Dumnezeu și cum purtai osteneala pocaintei.
O, Adame, tu vezi ca eu, copilul tau, ma chinui pe pamant; mic este focul în mine și iubirea de-abia nu se stinge.

O, Adame, canta-ne cantarea Domnului, ca sufletul meu sa se veseleasca în Domnul și sa se lupte sa-L laude și sa-L slaveasca cum Il lauda în ceruri heruvimii și serafimii și cum toate cinurile ceresti ale Ingerilor Ii canta cantarea intre it -sfanta!

O, Adame, parintele nostru, canta-ne cantarea Domnului, ca tot pamantul sa te auda și toti fiii tai sa-si inalte mintea spre Dumnezeu și sa se bucure de rasunetul cantarii ceresti și sa uite amaraciunile lor pe pamant!"

Duhul Sfant e iubire și dulceata sufletului, mintii și trupului. și cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela ziua și noaptea se avanta nesaturat spre Dumnezeul Cel Viu, pentru ca iubirea lui Dumnezeu e foarte dulce. Dar cand sufletul pierde harul, atunci cauta din nou cu lacrimi pe Duhul Sfant.

Dar cine n-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela nu-L poate cauta cu lacrimi, și sufletul lui e neincetat framantat de patimi; mintea lui e ocupata cu ganduri pamantesti și nu poate ajunge la vedere [contemplare], nici sa cunoasca pe Iisus Hristos, Care este cunoscut prin Duhul Sfant.

Adam a cunoscut pe Dumnezeu și raiul, și dupa cadere Il cauta cu lacrimi.
- O, Adame, parintele nostru, vorbeste-ne noua, fiilor tai, despre Domnul. Sufletul tau a cunoscut pe Dumnezeu pe pamant, a cunoscut și raiul, dulceata și veselia lui, și acum tu vietuiesti în ceruri și vezi slava Domnului. Spune-ne cum este preaslavit Domnul pentru patima Sa și ce fel de cantari se canta în ceruri și cat de dulci sunt aceste cantari, pentru ca sunt cantate prin Duhul Sfant.

Vorbeste-ne de slava Domnului, cat de milostiv este El, și cat de mult iubeste zidirea Sa.
Vorbeste-ne de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cum este ea marita în ceruri și cu ce fel de cantari este ea fericita.
Spune-ne cum se bucura acolo sfintii și cum stralucesc de har, cum iubesc ei pe Domnul și cu ce smerenie stau inaintea lui Dumnezeu.
O, Adame, mangaie și bucura sufletele noastre intristate. Spune-ne ce vezi în ceruri? ..
De ce taci? .. Doar tot pamantul e în intristare ...
Sau din pricina iubirii lui Dumnezeu nu-ti mai poti aduce aminte de noi?
Sau vezi pe Maica Domnului în slava și nu te poti smulge din aceasta vedere și nu vrei sa ne spui un cuvant de mangaiere, noua, celor ce suntem coplesiti de intristare, ca sa uitam amaraciunea ce domneste pe pamant?
O, Adame, parintele nostru, tu vezi intristarea fiilor tai pe pamant. De ce taci?

Si Adam a zis:
- Copiii mei, lasati-ma în pace. Nu ma pot smulge din iubirea lui Dumnezeu și sa vorbesc cu voi. Sufletul meu e ranit de iubirea lui Dumnezeu și se veseleste de frumusetea Lui, și cum pot sa-mi mai aduc aminte de pamant? Cei ce viaza inaintea Fetei Stapanului nu se mai pot gandi la cele pamantesti.
- O, Adame, parintele nostru, ne-ai parasit pe noi, orfanii tai. Iar noi suntem în amaraciune pe pamant. Spune-ne ce sa facem ca sa placem lui Dumnezeu? Priveste la copiii tai imprastiati pe pamant, imprastiati și în gandurile inimii lor. Multi au uitat pe Dumnezeu, traiesc în intuneric și se duc în prapastia iadului.
- Nu tulburati odihna mea. Vad pe Maica Domnului în slava și cum m-as putea smulge din aceasta priveliste și sa graiesc cu voi? Vad pe sfintii proroci și pe apostoli și toti sunt asemenea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Umblu prin gradina raiului și peste tot vad slava Domnului, pentru ca Domnul este în mine și m-a facut asemenea Lui. Asa il preamareste Domnul pe om, incat în face asemenea Lui.
- O, Adame, suntem doar copiii tai. Spune-ne noua, celor coplesiti de intristare pe pamant, cum putem mosteni raiul, ca și noi sa vedem, ca și tine, slava Domnului? Sufletul nostru tanjeste dupa Domnul, insa tu viezi în ceruri și te bucuri de slava Domnului. Rugamu-te, mangaie-ne pe noi!
- De ce strigati la mine, copiii mei? Domnul va iubeste și va dat poruncile Lui. Paziti-le: iubiti-va unii pe altii și veti afla odihna în Dumnezeu. Caiti-va în tot ceasul de pacatele voastre, ca sa puteti fi gata sa intalniti pe Domnul. Domnul a zis: "Iubesc pe cei ce Ma iubesc și -i voi preamari pe cei ce Ma preamaresc".
O, Adame, roaga-te pentru noi, copiii tai. Sufletul nostru e mahnit, coplesit de multe intristari.

- O, Adame, parintele nostru, tu viezi în ceruri. și vezi pe Domnul sezand în slava de-a dreapta lui DumnezeuTatal. Vezi heruvimii și serafimii și pe toti sfintii, și auzi cantarile ceresti, a caror dulceata a facut ca sufletul tau sa uite pamantul. Dar noi suntem mahniti pe pamant și tanjim mult dupa Dumnezeu. Putin foc mai este în noi, ca sa iubim fierbinte pe Domnul. Spune-ne: Ce trebuie sa facem ca sa aflam raiul?

Si Adam a raspuns:

- Lasati-ma în pace, copiii mei, pentru ca din pricina dulcetii iubirii lui Dumnezeu nu-mi mai pot aduce aminte de cele de pe pamant.

- O, Adame, sufletele noastre tanjesc și intristarile ne impovareaza. Spune-ne un cuvant de mangaiere. Canta-ne una din cantari le pe care le auzi în ceruri, ca tot pamantul sa o auda și oamenii sa uite amaraciunea lor... O, Adame, suntem mahniti foarte.

- Lasati-ma în pace. Vremea intristarilor mele a trecut. Din pricina frumusetii raiului și a dulcetii Duhului Sfant nu-mi mai pot aduce aminte de pamant. Dar va spun: Domnul va iubeste, traiti și voi în iubire, fiti ascultatori fata de cei ce va stapanesc, smeriti inimile voastre, și Duhul Sfant va via intru voi. El vine în suflet cu liniste, ii da pacea și fara cuvinte da marturie de mantuirea lui. Cantati lui Dumnezeu în iubirea și smerenia duhului, caci de aceasta se bucura Domnul.

- O, Adame, parintele nostru, ce sa facem? Cantam, dar nu este în noi nici iubire, nici smerenie.

Caiti-va inaintea Domnului și cereti. El il iubeste pe om și ii da toate. și eu m-am cait mult și m-am intristat mult, pentru ca am intristat pe Domnul și pentru pacatul meu am pierdut pacea și iubirea pe pamant. Lacrimile mele imi siroiau pe fata și imi umpleau pieptul și pamantul; și pustia auzea gemetele mele. Nu puteti intelege intristarea mea, nici cum hohoteam dupa Dumnezeu și rai. în rai eram bucuros și vesel: Duhul lui Dumnezeu ma veselea și nu cunosteam nici o suferinta. Dar cand am fost izgonit din rai, frigul și foamea au inceput sa ma chinuie;

fiarele și pasarile care în rai erau blande și ma iubeau, s-au facut salbatice și au inceput sa se teama și sa fuga de mine. Gandurile rele ma chinuiau; soarele și vantul ma ardeau; ploaia ma muia; bolile și toate suferintele pamantului ma chinuiau, dar am indurat toate și am nadajduit cu tarie în Dumnezeu.

Faceti și voi ostenelile pocaintei: iubiti intristarile, uscati-va trupurile voastre, smeriti-va și iubiti pe vrajmasi, ca Duhul Sfant sa se saIasluiasca intru voi, și atunci veti cunoaste și veti afla Imparatia cerurilor.

Dar pe mine sa ma lasati în pace: acum iubirea de Dumnezeu m-a facut sa uit pamantul și tot ce se afla pe el, am uitat chiar și raiul pe care l-am pierdut, pentru ca vad slava Domnului și slava sfintilor, care stralucesc și ei de lumina fetei lui Dumnezeu, asemenea Lui.

- O, Adame, canta-ne o cantare cereasca, ca tot pamantul sa o auda și sa se desfete în pace de iubirea lui Dumnezeu. Am vrea sa auzim aceste cantari: ele sunt dulci, pentru ca sunt cantate prin Duhul Sfant.

Adam pierduse raiul pamantesc și il cauta plangand:

"Raiul meu, raiul meu, raiul meu minunat!" Dar prin iubirea Sa, Domnul i-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decat cel dintai, în ceruri, unde e Lumina Sfintei Treimi.

Ce vom da în schimb Domnului pentru iubirea Lui fata de noi?

[sus]

Copyright Parohia Vărzaru. Toate drepturile rezervate. Web master: tavy_dum@gmail.com.com